Despre tenis, iubire și maternitate

Douăzeci și trei de titluri de Grand Slam mai târziu, superstarul tenisului, Serena Williams, stă de vorbă cu jurnalista Gayle King, într-o conversație caldă și glumeață despre viață, dragoste, victorii și înfrângeri -- începând cu povestea despre cum a împărtășit din greșeală vestea despre sarcina ei.

Gayle King: Ia loc, Serena Williams,

sau ar trebui să spun: ia loc, mămico.

(Ovații)

Fără îndoială că și voi

ați văzut fotografia cu Serena

în costumul de baie galben
săptămâna trecută

și când am văzut-o, mi-am zis:

„Fir-ar să fie, de ce nu a așteptat
să spună asta pe scenă la TED?"

Am fost egoistă, recunosc.

Te-am întrebat de acea fotografie

și mi-ai spus că nimeni nu trebuia
s-o vadă.

Ce vrei să spui?

Serena Williams: A fost un accident,
de fapt.

Eram în vacanță, luasem o pauză

și am obiceiul să verific starea sarcinii,

să fac poze în fiecare săptămână
ca să văd cum avansează sarcina...

GK: Și să le trimiți
și prietenilor, poate?

SW: Nu, doar le salvam

n-am spus multora,

să fiu sinceră,

le salvam

și știi cum e cu rețelele sociale,
apeși butonul greșit și...

(Râsete)

GK: Și uite așa...

SW: 30 de minute mai târziu —
telefonul meu nu prea sună —

30 de minute mai târziu
erau patru apeluri pierdute

și mi-am zis: e ciudat,

apoi am răspuns și am zis: oh, nu!

Dar a fost frumos.

Voiam să mai aștept
cinci sau șase zile, dar e OK.

GK: Exact, era ciudat,
ești în săptămâna 20,

deci nu sunt prea multe de zis.

SW: Exact, deci asta am făcut până acum.

Doar am urmărit sarcina.

18, 19 — în fiecare săptămână
făceam o poză și o salvam,

și mi-a reușit atât de bine,

iar aceasta a fost singura dată
când mi-a scăpat.

GK: Foarte bine! Felicitări!

SW: Mulțumesc!

GK: E chiar foarte bine.
Când ai auzit vestea te-ai bucurat?

Ți-a fost frică? Ai fost îngrijorată?

Mă refer la vestea sarcinii.

SW: Am aflat cu două zile înainte
de deschiderea turneului Australian Open,

unul din cele mai mari
turnee de Grand Slam.

GK: Ai aflat cu două zile înainte?

SW: Da, cu două zile înainte.

Eram speriată.

Nu știam ce să cred,

dar eram sigură că în acel moment

era foarte important pentru mine
să mă concentrez

pe Australian Open,

și nu știam ce să fac.

Mă gândeam, oare pot să joc?

Știu că e periculos, poate,
undeva în primele 12 săptămâni,

așa că aveam o mulțime de întrebări.

GK: Și nu doar ați jucat, doamnă Williams,
dar ați și câștigat.

(Ovații)

SW: Da.

(Aplauze)

Felicitări pentru cel de-al 23-lea
turneu de Grand Slam câștigat!

SW: Mulțumesc.

(Aplauze)

GK: În timpul sarcinii!

SW: Am căutat alt impediment, dar... nu.

GK: Ai jucat altfel acel meci,
știind că ești însărcinată?

SW: Da. Nu a fost foarte ușor.

Auzi tot felul de povești
despre persoane însărcinate,

care se îmbolnăvesc și obosesc.

GK: Ai avut grețuri matinale?

SW: Nu, din fericire nu am avut.

Dar e oboseala și stresul

și a trebuit să strâng toată acea energie,

să o pun într-o desagă, ca să zic așa,

și să o arunc,

pentru că simțeam că n-am timp

să mă ocup de alte emoții, alte lucruri,

pentru că, însărcinată sau nu,
nimeni nu știa

și aveam un turneu de câștigat,

cum trebuie să câștig
orice turneu la care particip.

și, dacă nu câștig, e o știre și mai mare.

GK: Așa e, când nu câștigi
e o știre importantă.

SW: Da, așa că a trebuit să iau
tot ce era rău

și orice trăiri pe care le simțeam
în acel moment

și să le stăpânesc,

gândindu-mă la ce am de făcut
în continuare.

GK: Ai parte de multă susținere,
multă dragoste.

Chiar pe drum încoace,
m-au oprit nişte oameni la aeroport.

Le-am zis pilotului și stewardezei:
„Ghiciți unde mă duc?"

Iar ei au zis: „Ne bucurăm
că e însărcinată!".

Însă mereu vor exista și acei nemulțumiți.

Pe drum încoace, cineva mi-a spus
despre Ilie Năstase,

care a spus niște lucruri răutăcioase,
deplasate, chiar rasiste.

Tu i-ai răspuns, ce i-ai spus?

Nici nu mă obosesc să redau ce a zis,

însă tu i-ai răspuns. De ce i-ai răspuns?

SW: Cred că erau niște comentarii
foarte deplasate

și nu numai asta, dar eu
chiar mi-am încurajat colegii

și pe cei cu care am lucrat.

Sunt jucător profesionist
de aproape 20 de ani

și pentru mine e important
să susțin femeile

și este ceva special despre aceste tinere

care vin la vestiar și vor
să se fotografieze cu mine,

iar eu vreau să pot să fiu un bun model
și un bun exemplu pentru ele.

Deci nu numai...

(Aplauze)

Nu numai că a spus lucruri urâte
despre mine și colegii mei,

dar am simțit că e important
să ne sprijinim unii pe alții

și să susțin ceea ce cred.

Iar în acel moment
a fost foarte important să spun

că nu mi-e teamă, nu plec nicăieri,

dar este inacceptabil

și există un timp și un loc pentru toate.

Iar atunci nu era nici locul
și nici timpul.

GK: Trecem peste partea unde spui
că nu pleci nicăieri,

pentru că în septembrie vei avea
36 de ani și vine bebelușul.

Iar antrenorul tău spune
că vârsta e mereu importantă,

dar în tenis e foarte importantă,

însă nu se îndoiește că te vei întoarce.

Te-ai gândit dacă te întorci?

Dacă iei o pauză?

Știu că femeile din turneu întreabă:

„Cât ia să naști un copil?
O să lipsească doi ani?”

Ce părere ai?

SW: Ei bine, eu mereu încerc
să sfidez neprevăzutul,

așa că pentru mine totul este în minte.

Sigur că vreau să mă întorc.
N-am terminat încă.

Sora mea mă inspiră foarte mult.

E cu un an mai mare decât mine

și dacă ea încă joacă, pot și eu.

(Râsete)

Și sunt atâția: Roger Federer,
care e un pic mai mare decât mine

și câștigă încă toate premiile,
așa că știu că pot și eu.

Lucrul acesta m-a inspirat foarte mult,
mai ales în ultima perioadă,

și știu că este ceea ce vreau să fac.

Iar povestea mea încă nu s-a terminat.

Am vorbit cu antrenorul meu despre asta.

Este o etapă nouă în viața mea,

copilul meu va sta în tribună

și sper că va face galerie pentru mine
și nu va plânge prea mult.

GK: Ai scris o scrisoare frumoasă
ieri pentru copilul tău

unde spui -- de la mama mai în vârstă
către mama mai tânără

celei mai în vârstă, de la cea mai tânără,
abia aștept să ajungi acolo.

Mulți simt la fel.

Te-am văzut cu un an în urmă,
pentru că mă gândesc la tine, Serena.

Te-ai confruntat cu trei experiențe
de viață într-o perioadă de șase luni:

sarcină, o victorie colosală,
te-ai îndrăgostit.

Și când te-am văzut anul trecut,

te-am întrebat: „Cum stai cu dragostea?”

Iar tu ai zis: „Am cunoscut un tip.
E cam tocilar, cam ciudat.

Nu-l cunoști.”

Am întrebat: „Cum îl cheamă?"

SW: Da, mi-amintesc că am vorbit
despre asta.

GK: Și ai zis: „Alexis Ohanian.”
Iar eu am zis: „Îl știu!”. E extraordinar!

Dar nu te-aș fi văzut
vreodată lângă un tocilar,

iar tu ai zis: „Nici eu.”

SW: Sincer îți spun, nici eu,

dar a fost cel mai bun lucru pentru mine.

GK: De ce cel mai bun?

Arată el ca un tocilar?

Uită-te la cămașă.

(Râsete)

Chiar e un tip de treabă.

SW: Se vede că e pasionat de tehnologie.

GK: E un tip foarte, foarte bun.

Îmi place tare mult de el.

Cum a reușit el unde alții au dat greș?

Cum de ai știut că el este alesul?

SW: Nu vă spun,

dar...

(Râsete)

GK: Haide, Serena, spune!

SW: Păi...

(Râsete)

Da.

(Aplauze)

GK: Știi ce vreau să zic.

SW: E foarte iubitor și foarte bun,
iar mama zice că este foarte grijuliu,

și când mi-a spus acest lucru

mi-am dat seama că da, chiar este,

sunt lucrurile mici care contează
mult în viață.

GK: Cum ar fi?

SW: Lucrurile simple.

La compania mea de modă
avem o prezentare în fiecare an,

iar anul trecut am alergat în disperare,

pentru că fac orice pentru acest spectacol

și pentru companie,

așa că alergam nebunește,

și a fost un simplu gest
cu cămașa pe care o purta,

voia să fie sigur că am și eu una la fel,

a fost... o poveste ciudată.

A fost mai bine în realitate, credeți-mă.

GK: A fost frumoasă cererea în căsătorie?

Sau a fost un cântec al lui Beyonce?

„Dacă îți place, atunci ar fi cazul
să-i dai un inel”?

Te-ai simțit forțată să te măriți?

Știai că o să se întâmple?

SW: Nu am simțit niciodată
presiunea de a mă căsători

și nu pot să spun că sunt genul
care să se mărite.

Îmi place foarte mult viața mea.

Îmi place libertatea.

Am auzit că n-ar mai fi la fel după.

Dar îmi place tot ce fac,

și îmi iubesc cariera

și am simțit mereu că nu vreau
nimic care să interfereze cu ea.

Am fost atât de orientată pe carieră

încât atunci când m-a cerut în căsătorie

aproape că m-am înfuriat.

Nu aproape.

Chiar m-am înfuriat pentru că era
în mijlocul perioadei de antrenament

și-am zis: „Trebuie să câștig
Australian Open.

Nu pot să zbor la Roma.”

Pentru că voia să mă ducă la Roma,

iar eu spuneam:
„Nu pot. Trebuie să câștig."

Atât de concentrată eram.

GK: Uitați o fată care spune:
„Nu, nu pot să merg la Roma.”

SW: Dar eram foarte concentrată
pe țelul meu

și era un jucător
pe care voiam să-l întrec.

Voiam să bat recordul lui Steffi Graf,

iar asta însemna mult pentru mine

și când îmi pun ceva în minte,

sunt foarte hotărâtă să câștig,

orice s-ar întâmpla.

GK: Ai afirmat

că ești dependentă de victorii.

Ce vrei să spui cu asta?

SW: Cred că sunt super dependentă
de victorie.

Cred că odată ce ai experimentat-o

vrei să simți mereu acea senzație.

Aveam doar 17 ani când am câștigat
primul meu campionat,

dar niciodată n-am uitat ce am simțit

și am senzația că de câte ori câștig

vreau să retrăiesc acea emoție
de la primul campionat.

Nu există senzație pe lume ca aceasta.

E ca și când toți anii aceștia
de pregătire,

începând cu copilul care se joacă

și apoi câștigă...
e o experiență extraordinară.

Eu am simțit că îmi place acea senzație

și fără îndoială nu-mi place
sentimentul înfrângerii.

GK: De altfel, cei din jurul tău spun
că nu știi să pierzi.

SW: Nu sunt cea mai bună
în a accepta o înfrângere.

GK: Că ești chiar foarte, foarte rea.

Niciunui sportiv sau campion
nu-i place să piardă.

Înțeleg asta.

Dar se spune că atunci când pierzi
ești de-a dreptul groaznică.

(Râsete)

SW: Ce pot să spun, sunt numărul unu
și la înfrângeri.

(Râsete)

(Aplauze)

GK: Mereu am fost curioasă de relația
dintre tine și Venus,

pentru că toți care te cunosc
și care ți-au urmărit cariera

știu că sunteți foarte apropiate

și că excelați în tot ce faceți,

dar m-am întrebat adesea, când joci cu ea,

joci mai prost pentru că vrei
să faci ceva pentru ea

sau joci foarte bine
pentru că vrei s-o înfrângi.

E mai ușor sau mai greu să joci
împotriva ei?

SW: Să joc cu Venus
e ca și când aș juca cu mine,

pentru că am crescut jucând una cu alta,
antrenându-ne împreună.

Și asta a fost mereu foarte greu,

pentru că e adversarul meu cel mai dur.

E înaltă, e rapidă,

lovește tare ca și mine, servește ca mine.

E ca și când aș juca la perete.

GK: Te cunoaște.

SW: Știe unde dau mingea
înainte să o lovesc,

așa că nu e foarte ușor,

dar când mă duc pe teren

trebuie neapărat să-mi blochez mintea
și să îmi spun:

„Știi ceva?

Joc cu un adversar extraordinar,
dar azi trebuie să fiu mai bună.

Nu-mi pasă cine este,
dacă e sora sau prietena mea,

azi trebuie să fiu mai bună

și trebuie să-mi doresc mai mult
decât oricine asta, în acest moment,

oriunde în această lume.”

GK: Deci niciodată pe teren
nu-i dai un avantaj lui Venus?

Pentru că mereu a fost Venus și Serena.

SW: Da.

GK: Iar acum sora cea mică
a întrecut-o pe cea mare.

Te simți vinovată?

Ești bucuroasă?

Este greu pentru tine?

SW: Nu simt nimic despre asta.

În viața mea încă este și a fost mereu
Venus și Serena.

Este dragostea vieții mele,
cea mai bună prietenă

și sufletul meu pereche.

Vreau să spun...

E o fotografie în care mă împinge,

v-aș arăta-o, dar e
de foarte proastă calitate,

în care mă împinge în căruț
pe terenul de tenis

și mereu a avut grijă de mine.

Îmi cheltuiam toți banii de buzunar
pe înghețată și fleacuri,

(Râsete)

iar ea îmi dădea din banii ei la școală,

ca să fie sigură că iau ceva de mâncare,
iar ea nu își lua,

și așa a fost mereu

de când o știu.

Așadar mereu am avut acest respect
extraordinar una pentru alta,

această dragoste minunată,

și cred că e important ca oamenii
să înțeleagă că poți avea succes

păstrând în același timp
o relație excelentă.

Suntem dușmani de moarte pe teren,

dar în secunda în care dăm mâna,
suntem din nou cele mai bune prietene.

Mie s-ar putea să-mi ia o zi dacă pierd,

dar pentru Venus...

(Râsete)

GK: Se întâmplă să fii pe teren
și să lovești mingea

gândindu-te: „Asta e pentru când eram
clasa a 7-a și ai făcut...”?

Nu ți se întâmplă niciodată?

SW: Cred că ea ar trebui
să aibă astfel de momente,

pentru că niciodată
nu mi-a făcut nimic rău,

dar eu sunt cea mai mică.
Sora cea mică.

GK: Serena, nu ți-a făcut niciodată
niciun rău? Chiar?

Am trei surori. Îmi vin în minte
câteva răutăți pe care le-am făcut.

SW: Poate că mi-a spălat creierul
și am uitat.

GK: Nu cred, însă dragostea pentru ea
este foarte sinceră. Știu asta.

SW: Da.
GK: Așa este.

SW: Am fost crescute să fim
foarte apropiate

și suntem extrem de apropiate.

Nu doar cu ea.

Mai am trei surori și am fost mereu
foarte apropiate.

GK: Înaintea unui meci mare,
voi două nu stați împreună

să spuneți, hei, ieșim pe teren și...
nu se întâmplă?

SW: Bine, e nostim.
Înainte de Australian Open

eram amândouă în vestiar

și eu mereu o șicanez, așa că
mi-am scos aparatul în timp ce se schimba.

Am început să-i fac poze,
ceea ce e foarte deplasat,

și s-a supărat pe mine.

A spus „Serena, încetează!”
Iar eu doar râdeam.

Ăsta e genul de relație dintre noi
și cum spuneam

în momentul când intrăm pe teren,

e ca și când suntem dușmani de moarte,

dar în secunda în care am ieșit,
ca și înainte, suntem doar...

Cam asta este, pentru că până la urmă

ea va fi mereu sora mea.

Nu voi juca la turneul din Australia...

Cine știe, joc de-atâta vreme,

dar nu cred că voi mai juca
peste 50 de ani, nu?

Să fim siguri, să zicem 50 de ani.

GK: Nu prea cred, Serena.
N-a mai fost nimeni ca tine.

Dacă te gândești, n-a mai fost nimeni

care să combine genul și rasa
așa cum ai reușit tu,

influența și controlul pe care le ai.

Când erai mică spuneai
„Vreau să fiu ca ea?”

Pentru că acum fetițele se uită la tine

și spun „Vreau să fiu ca ea.”

Ca cine doreai să fii?

SW: Foarte interesantă întrebarea
și mă bucur că ai pus-o.

Când eram mică îmi doream
mereu să fiu cea mai bună

și mi-am zis, ca să fii cea mai bună,
trebuie să ai drept model pe cel mai bun.

Prin urmare, când am început
turneele, de foarte mică,

o vedeam pe Steffi Graf, pe Monica Seles

și chiar pe Pete Sampras,

și vedeam ce făceau

și chiar am observat că Steffi și Monica

nu prea vorbeau cu ceilalți jucători

erau cam pe cont propriu

și extrem de concentrate

și l-am văzut pe Pete Sampras,
cu tehnica pe care o avea,

și mi-am spus „Așa vreau să fiu”.

Și asta am făcut, gândindu-mă că dacă vrei
să fii cel mai bun,

trebuie să stai lângă oameni

și să iei drept exemplu pe cei mai buni,

pentru că nu vei putea fi cel mai bun

dacă nu îi ai drept model
pe cei care sunt în top.

GK: Mulți spun că nimeni
nu muncește ca tine.

SW: Muncesc din greu.
GK: Așa am auzit și eu.

SW: Lumea zice „E așa de talentată,
atât de sportivă.”

Dar n-am fost. Am fost
chiar mică pentru vârsta mea.

Am crescut mai târziu

și a trebuit să muncesc din greu,

iar unul din motivele
pentru care am luptat și am muncit atât

este că am fost chiar foarte, foarte mică.

GK: Cu siguranță.

Nu mai ești mică.

SW: Așa e, am crescut acum.

Dar am fost micuță când eram copil,
nu știu de ce.

Poate pentru că Venus a mâncat
toate cerealele.

GK: Un alt lucru despre care se vorbește
este corpul tău.

Corpul tău pune bărbații
și femeile cu botul pe labe.

În sensul bun al cuvântului.

Multe s-au spus despre corpul tău.

Că este o operă de artă,
e masculin, e superb...

nu s-a mai văzut așa ceva.

Ai avut vreo problemă cu corpul tău
când erai mică?

Ți-a plăcut întotdeauna corpul tău?

SW: E interesant,
atunci când ești adolescentă

și crești în atenția publicului,

ai parte de o foarte mare atenție

și ca orice fată care e adolescentă,

bineînțeles că nu eram mulțumită
de corpul meu.

Nu-mi plăcea.

Nu înțelegeam de ce am mușchi.

Așa că am încetat să mai ridic greutăți.

Mi-am zis că nu mai fac asta.

Dar după ce am câștigat US Open,

am înțeles cum m-a ajutat corpul
în a-mi atinge scopul

și am vrut să mă bucur de asta

și să fiu recunoscătoare.

Mereu am fost sănătoasă.

Sunt chiar norocoasă și binecuvântată

și simt nu doar că sunt
fericită cu corpul meu,

dar aș vrea ca și alte persoane
și alte tinere,

care au trecut prin ce am trecut eu,

să fie mulțumite cu ele.

Așa că orice ar zice lumea

că e masculinizat, prea mare,
sau prea mic,

nu mă deranjează
atâta vreme cât îmi place de mine.

(Aplauze)

GK: Știu că ai învățat multe din victorii,

dar ce ai învățat din înfrângeri?

SW: Nu-mi place să pierd, dar cred
că înfrângerile m-au adus aici.

Singurul motiv pentru care sunt
ceea ce sunt e datorat înfrângerilor

și unele sunt foarte dureroase,

dar n-aș renunța la niciuna,

pentru că de fiecare dată când pierd

trece multă vreme până pierd din nou,

deoarece învăț enorm dintr-o înfrângere.

Și încurajez pe oricine cu care vorbesc,

le spun: „Fii atent, dacă pierzi
sau se întâmplă ceva,

nu neapărat în sport —
în afaceri sau la școală,

învață din asta.

Nu trăi în trecut, trăiește în prezent,

și nu mai face
aceleași greșeli pe viitor.”

Și așa încerc să-mi ghidez viața.

GK: Acum te pregătești de nuntă

și aș vrea să știu
dacă va fi departe de casă

la Catskills sau Poconos,
sau în Florida?

La ce v-ați gândit?

Mare sau mică?

SW: Ne gândim la una medie.
Nu vrem să fie foarte mare,

dar nici nu vrem să refuzăm
anumite persoane.

Așa că ne gândim la una medie,
dar doar ne gândim.

Eu sunt o persoană foarte veselă.
Sper că s-a văzut asta azi.

Nu sunt foarte serioasă.

GK: Și îți place să dansezi.

Care este următorul capitol
pentru Serena Williams?

SW: Ce urmează pentru mine.

În mod clar o să am un bebeluș

și am de gând să rămân în formă
și să revin să joc tenis

lucrând în continuare la linia de modă.

Va fi super!

GK: Știi dacă este fată sau băiat?

SW: Nu știu, dar am o presimțire.

Șansele sunt egale, dar simt cumva.

GK: Gayle e un nume neutru.

Orice ați decide tu și Alexis,
vă ținem pumnii!

SW: Vă mulțumesc!
GK: Cu plăcere.

Îți facem galerie, Serena Williams.
SW: Vă mulțumesc!

Mulțumesc.

(Aplauze)