Acum câţiva ani am auzit
un zvon interesant.

Liderul unei mari firme 
de mâncare pentru animale

a mers la o ședință anuală 
cu acționarii

cu o conservă de mâncare pentru câini.

Și a mâncat conserva.

Și ăsta era modul lui de a-i convinge
că dacă era bună pentru el,

e bună și pentru animalele lor.

Această strategie e cunoscută 
acum ca „dogfooding"

și este o strategie comună
în lumea afacerilor.

Nu înseamnă că toți intră
și mănâncă mâncare de câini,

dar afaceriștii vor folosi produsele lor

să demonstreze că sunt...

încrezători în ele.

Asta e o practică larg răspândită,

dar cred că ceea ce este interesant e
când găsești excepții

de la această regulă,

când găsești cazuri de afaceri 
sau afaceriști

care nu folosesc produsele lor.

Se pare că e o industrie unde asta
se întâmplă în mod normal,

destul de des,

și asta este industria 
tech bazată pe ecran.

Așadar, în 2010, Steve Jobs,
pe când lansa iPad-ul,

l-a descris ca fiind un dispozitiv
care era „extraordinar".

„Cea mai bună experiență de navigare
de până acum;

mult mai bun ca un laptop,
mult mai bun ca un smartphone.

Este o experiență incredibilă."

Câteva luni mai târziu,
el a fost abordat de un jurnalist

de la New York Times,

și au avut o lungă discuție.

La sfârșitul discuției,

jurnalistul i-a pus o întrebare
mai personală.

I-a spus: „Copiii voștri probabil
că iubesc iPadul."

Era un răspuns clar,

dar ceea ce Jobs i-a spus
l-a uimit pe jurnalist.

A fost foarte surprins,

pentru că a spus: „Nu l-au folosit.

Noi controlăm câtă tehnologie 
folosesc copiii noștri acasă."

Acesta este un lucru foarte obișnuit
în lumea tech.

Există chiar o școală, 
aproape de Silicon Valley

numită Waldorf School of the Peninsula,

și ei nu introduc ecrane
până în clasa a opta.

Ce e foarte interesant la școală asta

e că 75% din copiii care merg acolo

au părinți care sunt înalți manageri
tech în Silicon Valley.

Deci când am auzit asta, m-am gândit 
că era interesant și suprinzător,

și m-a făcut să realizez ce impact
au ecranele asupra mea,

a familiei mele și persoanelor iubite,

și oamenilor în general.

Așa că în ultimii cinci ani,

ca profesor de afaceri și psihologie,

am studiat efectul 
ecranelor asupra vieții noastre.

Și vreau să încep prin a mă concentra
la cât de mult timp ne ocupă

și apoi vom vorbi
despre ce se întâmplă în acest timp.

Ce vă arăt aici e o zi obișnuită
de muncă de 24 de ore

în 3 momente diferite din istorie:

2007 —10 ani în urmă —

2015

și apoi date adunate,
de fapt, abia săptămâna trecută.

Multe lucruri nu s-au schimbat

atât de mult.

Dormim între șapte ore și jumătate
și opt ore pe zi;

unii spun că e o mică scădere, 
dar nu-i o mare schimbare.

Muncim opt și jumătate, nouă ore pe zi.

Derulăm activități de supraviețuire —

cum ar fi mâncatul,
spălatul și îngrijirea copiilor —

cam trei ore pe zi.

Astfel, rămâne acest spațiu alb.

Acesta este timpul nostru liber.

Acest spațiu este incredibil de important
pentru noi.

Acesta e spațiul în care facem lucruri
care ne fac unici.

Aici apar hobby-urile,
avem relațiile apropiate,

ne gândim cu adevărat la viețile 
noastre, devenim creativi,

reflectăm și încercăm să ne dăm seama

dacă viața noastră a fost semnificativă.

Obținem ceva asemănător și din muncă,

dar când oamenii își privesc trecutul

și se întreabă cum a fost viața lor

la sfârșitul zilelor,

te uiți la ultimele lucruri spuse -

ei vorbesc despre momentele
apărute în acel spațiu alb, personal.

Deci, este sacru;
e important pentru noi.

Acum vă voi arăta

cât de mult din acel spațiu este luat
de ecrane în decursul timpului.

În 2007,

atât de mult.

Acesta a fost anul când Apple
a introdus primul iPhone.

Opt ani mai târziu,

atât de mult.

Acum, atât de mult.

Atât de mult timp, din acel timp liber
îl petrecem în fața ecranelor.

Zona asta galbenă, această bandă subțire,
e unde se întâmplă magia.

Aici se află umanitatea voastră.

Și acum, este într-o cutie foarte mică.

Deci ce facem în privința asta?

Ei bine, prima întrebare este:

Cum arată acest spațiu roșu?

Într-adevăr, ecranele sunt miraculoase

în multe privințe.

Trăiesc în New York,

mare parte din familia mea 
stă în Australia,

și am un fiu de un an.

Felul în care am reușit să le fac
cunoștință a fost prin ecrane.

Nu puteam face asta acum 15 sau 20 de ani

în acest mod.

Deci sunt multe părți bune
care vin cu ele.

Te-ai putea întreba:

Ce se întâmplă în acel timp?

Cât de utile sunt aplicațiile 
pe care le folosim?

Unele chiar sunt utile.

Dacă oprești lumea 
când folosește o aplicație și întrebi:

„Spune-mi cum te simți acum",

vor zice că au o părere
bună despre aplicațiile

referitoare la relaxare,
sport, meteo, lectură,

educație și sănătate.

Petrec cam nouă
minute pe zi pentru fiecare

Aceste aplicații îi fac mult 
mai puțin fericiți.

Cam jumătate din oameni, când îi întrerupi
și-ntrebi: „Cum te simți?",

spun că nu se simt bine că le folosesc.

Ce e interesant despre astea —

dating, rețele sociale, jocuri,

divertisment, știri,
navigare pe internet —

oamenii petrec 27 de minute pe zi 
pentru fiecare.

Petrecem de trei ori mai mult timp
pe aplicațiile care ne fac nefericiți.

Asta nu pare prea ințelept.

Motivul pentru care petrecem
atât timp pe aplicațiile

care ne fac nefericiți

este că ne fură semnalul de oprire

Semnalele de oprire erau peste tot 
în secolul XX.

Erau implementate în tot ce făceam.

Un semnal de oprire este practic
semnul că trebuie să mergem mai departe

să facem ceva nou, să facem ceva diferit.

Gândiți-vă la ziar; 
până la urmă ajungi la finalul lui,

îl împături și îl pui deoparte.

La fel cu revistele sau cărțile -
ajungi la finalul capitolului,

apoi te întrebi dacă dorești să continui.

Urmărești o emisiune la TV,
până la urmă se încheie,

apoi durează o săptămână
până la următoarea emisiune.

Existau semnale de oprire peste tot.

Dar la cum consumăm conținut media astăzi,
semnalele de oprire nu mai există.

Șirul știrilor curge continuu

și toate sunt fără capăt:
Twitter, Facebook, Instagram,

email-ul, mesajele text, știrile.

Și când verifici tot felul de alte surse,

poți să tot continui la nesfârșit.

Am putea primi un semnal 
din Europa de Vest despre ce e de făcut,

unde se pare că la serviciu
oamenii au idei destul de bune.

Iată un exemplu.
Asta e o firmă de design olandeză.

Soluția lor a fost să lege birourile
de tavan.

Zilnic, la ora 6 pm,

nu contează cui îi trimiți
un email sau ce faci,

birourile se ridică la tavan.

(Râsete)

(Aplauze)

Patru zile pe săptămână,
biroul devine sală de yoga,

o zi pe săptămână, club de dans.

Depinde doar de tine
pentru care din ele optezi.

Dar e un minunat semnal de oprire,

pentru că înseamnă că la finalul zilei,

totul se oprește, nu mai poți munci.

La Daimler, firma germană auto,
au altă strategie.

Când cineva pleacă în concediu,

în loc să spună:
„Această persoană e în concediu,

te va contacta el",

ei spun: „Această persoană e în concediu,
așa că v-am șters email-ul.

Persoana asta nu va vedea 
niciodată acest email"

(Râsete)

„Puteți reveni cu un email 
peste câteva săptămâni

sau puteți vorbi cu altcineva.”

(Râsete)

Așa că...

(Aplauze)

Vă puteți imagina ce înseamnă asta.

Pleci în concediu
și chiar ești în concediu.

Oamenii care lucrează la firma asta simt

cu adevărat că fac o pauză.

Bineînțeles, asta nu ne spune multe

despre ce trebuie să facem
acasă, în viața privată,

și aș dori să fac niște sugestii.

E ușor de spus, între 17:00 și 18:00,
nu voi folosi telefonul mobil.

Problema e că acest interval orar
arată diferit în fiecare zi.

Cred că o strategie 
mult mai bună e să spui:

Fac anumite lucruri zilnic,

există anumite lucruri 
care se întâmplă zilnic,

cum ar fi cina.

Uneori voi fi singur,

uneori împreună cu alții,

câteodată la restaurant,

câteodată acasă,

dar regula pe care am adoptat-o este:
Nu voi folosi telefonul la masă.

Va fi foarte departe,

cât mai departe posibil.

Pentru că suntem slabi
în fața tentației.

Dar când ai regula ca la începutul cinei

să pui telefonul deoparte,

eviți toate tentațiile.

La început e greu.

Mi-era frică 
să nu ratez ceva între timp.

(Râsete)

Am făcut eforturi.

Dar până la urmă te obișnuiești.

Învingi sevrajul ca și în cazul unui drog,

și realizezi că viața devine 
plină de culoare, mai bogată,

mai interesantă -

ai parte de conversații mai bune.

Creezi o legătură cu oamenii 
care te înconjoară.

Cred că e o strategie fantastică,

și știm că funcționează,
deoarece când facem asta —

și am urmărit mulți oameni 
care au încercat asta —

se extinde.

Ei se simt atât de bine,

încât o fac de la prima oră
a dimineții.

Încep să-și pună telefoanele
pe „silențios” în weekend.

Astfel, telefonul devine doar camera foto,
nu mai este telefon.

E o idee foarte puternică,

și știm că oamenii sunt mai fericiți 
când fac asta.

Deci care este învățătura?

Ecranele sunt miraculoase;
am spus asta deja,

și cred că este adevărat.

Dar modul în care le folosim seamănă
cu o șosea lungă și foarte rapidă,

și noi suntem într-o mașină
în care accelerația e blocată la podea,

e destul de greu să ajungi la frână.

Ai de făcut o alegere.

Poți zbura pe lângă priveliștea superbă
a oceanului, de exemplu,

și arunci câte un ochi pe geam
când și când, asta e calea ușoară,

sau te poți opri din drumul tău,
poți trage mașina pe marginea drumului,

apeși frâna,

te dai jos,

îți dai jos pantofii și ciorapii,

faci câțiva pași pe nisip,

să simți nisipul sub tălpi,

mergi spre ocean,

și lași apa să-ți cuprindă gleznele.

Viața ta va fi mai bogată
și mai semnificativă

pentru că absorbi acea experiență,

și pentru că ți-ai lăsat
telefonul în mașină.

Mulțumesc.

(Aplauze)